miercuri, 24 martie 2010

The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009)
















Cu: Heath Ledger, Christopher Plummer, Johnny Depp, Colin Farrell, Jude Law
Regia: Terry Gilliam
Scenariul: Terry Gilliam, Charles McKeown
Rating : PG-13 for violent images, some sensuality, language and smoking.

Terry Gilliam este un artist. Şi că orice artist, îşi respectă viziunea fără excepţie, indiferent cât de extravagantă sau bizară. Noi, publicul, ne rezervăm dreptul să apreciem sau să desconsiderăm munca artistului, la fel cum şi artistul îşi rezervă dreptul de a nu-i păsa de părerea noastră. Întotdeauna mi l-am imaginat pe Terry Gilliam funcţionând astfel în actul creator. Unii i-ar spune arogant sau infatuat, însă nu ar fi corect. Viziuna lui este uneori atât de delirantă, încât o a doua vizionare iese din discuţie pentru aproape oricine. Am simţit pe pielea mea aşa ceva cu al său “Tideland” (2005), despre care nici până astăzi nu ştiu dacă mi-a plăcut sau nu, ştiu că este extrem de original, cu o idee care precede succesul lui Del Toro cu “Pan’s Labyrinth”, dar ştiu sigur că nu am să-l revăd. Ca artist, este menirea lui să rămână fidel propriei viziuni, astfel încât, ceea ce cred eu, sau oricine altcineva, despre unul din filmele sale, nu are absolut nici o relevanţă.

Acestea fiind spuse, nu ştiam la ce să mă aştept când am pornit să văd “The Imaginarium of Dr Parnassus”. Eram desigur conştient că este ultimul film al lui Heath Ledger, neterminat chiar, care prin rescrierea inventivă a scenariului şi împărţirea rolului său cu Johnny Depp, Colin Farrell şi Jude Law, a ajuns până la urmă la întâlnirea cu publicul. Astfel, primul moment în care Ledger apare pe ecran aduce o senzaţie stranie, ceea ce nu poate decât să servească unui film marca Terry Gilliam.

Bizar, ca orice alt film al său, are însă o poveste surprinzător de accesibilă. Dr. Parnassus (Christopher Plummer) este un fost-calugar nemuritor, care călătoreşte cu un fel de mic circ ambulant, din care mai fac parte fiica sa, Valentina (Lily Cole) şi cei doi asistenţi ai săi. Duce însă cu sine o povară îngrozitoare. Acesta a pus în joc sufletul fiicei sale într-un pariu pierdut cu însuşi Diavolul (Tom Waits, absolut genial). Acum, prinţul întunericului vine să încaseze plata atunci când fata va împlini 16 ani. Norocul pare să-i surâdă lui Parnassus, odată cu apariţia lui Tony (Heath Ledger), un escroc carismatic, la timp pentru un nou pariu cu Diavolul, singura soluţie de a o salva pe Valentina.

Povestea depinde în mare parte de ideea existenţei Imaginariumului, o lume pe care Parnassus o poate invoca, o lume a viselor şi imaginaţiei (ajutat de mijloacele tehnice moderne) modelată în funcţie de persoana care intră în ea. Efectele vizuale sunt delicioase, în special datorită existenţei unui concept inteligent în spatele lor. Pentru a ocoli inconvenientul de a-şi fi pierdut actorul principal, Gilliam a rescris scenariul, astfel încât în momentul în care Tony intră în Imaginarium, apare de fiecare dată ca altă persoană (Depp, Farrell, Law), el însuşi fiind un escroc, deci un om cu multe feţe, nici una reală. Chiar îndrăznesc să spun că scenariul funcţionează mai bine aşa, deşi este într-adevăr păcat ca Ledger nu a putut să-şi termine rolul.

În ceea ce priveşte viziunea lui Gilliam, aşteptam ceva extraordinar de excentric, dar, după cum am menţionat anterior, povestea, în ciuda design-ului vizual extravagant şi a regiei artistice nominalizate la Oscar, este extrem de plăcută şi accesibilă. Are atmosferă unui basm modern şi e surprinzător de distractivă. Interpretările sunt superlative, Ledger încă amintind uşor de Joker (unele gesturi şi intonaţia vocii), iar Plummer, ţinând cont de vârsta sa, încă se ţine tare, având parte de un an fenomenal (inclusiv o nominalizare Oscar pentru rol secundar în “The Last Station”).

“The Imaginarium…” este un film fascinant, plin de inventivitate. Dacă din trailer vi s-a părut că este pur şi simplu prea bizar sau potrivit doar pentru copii, nu vă temeţi, este cel mai distractiv şi uşor de vizionat film al lui Gilliam, în acelaşi timp sinistru într-un mod care nu cred că e sinonim cu noţiunea de “family entertainment”.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să nu spamaţi.