Cu : Alison Lohman, Justin Long, David Paymer, Lorna Raver
Regia : Sam Raimi
Scenariul : Sam Raimi & Ivan Raimi
Rating : PG-13 for sequences of horror violence, terror, disturbing images and language.
Mulţi au aşteptat ziua în care Sam Raimi va lăsa seria “Spiderman” deoparte şi va reveni la rădăcinile sale horror. Şi iată că acea zi a sosit. “Drag me to Hell” este într-un fel o continuare spirituală a seriei “Evil Dead”, o întoarcere în plină formă a maestrului conflictelor demonice, şi încă una binevenită după catastrofa numită “Spiderman 3”.
Vicima forţelor răului este acum o tanără, pe nume Christine Brown (Alison Lohman), care lucrează la o bancă din Los Angeles şi este foarte aproape de o promovare, însă, numai dacă, aşa cum îi sugerează şeful ei (David Paymer), poate dovedi că este capabilă să ia decizii dificile. O astfel de decizie dificilă intră pe uşă sub forma doamnei Ganush (Lorna Raver), o bătrână ţigancă care are nevoie de o prelungire a ipotecii. Luând în considerare spusele şefului ei, Christine îi refuză prelungirea. Bătrâna o imploră în genunchi, Christine cheamă paza, iar Ganush se simte umilită. Christine este apoi atacată de încarnarea demonică a bătrânei într-o parcare subterană, unde Ganush pune un blestem asupra ei. Blestemul, după cum vom afla de la un medium, Rham Jas (Dileep Rao), este unul cu consecinţe devastatoare : demonul Lamia o va chinui timp de 3 zile, după care o va târâ în iad, asta dacă nu cumva Christine va descoperi o modalitate de a rupe blestemul în timp util.
Filmul este necruţător în ceea ce priveşte momentele tensionate şi sperieturile, o înşiruire de scene care mai de care mai sinistre. Filmul nici măcar nu a primit rating R la americani (deşi există o versiune necenzurată pe DVD), însă este destul de brutal şi înfiorător (meritul lui Raimi) fără găleţi de sânge. Filmul se joacă cu numeroasele clişee ale filmelor cu atacuri demonice dând nastere unor scene terifiante care se succed cu o viteză ameţitoare. Poţi număra pe degete clipele liniştite, fără demoni, din acest festin horror cu o durată de aprox. 99 de minute. Tonul general este totuşi unul de comic macabru intenţionat, specific lui Raimi, pentru ca apoi să apară ceva care să te facă să tresari şi parcă nu-ţi mai vine să râzi…până în momentul în care un tip posedat incepe să danseze suspendat în aer, şi aşa mai departe.
Efectele sunt arătoase, iar abilitatea lui Raimi de a manipula imaginea şi montajul adaugă o frenezie halucinantă acţiunii. Efectele digitale strică un pic părţile dezgustătoare care pe vremuri erau făcute cu efecte practice, însă nu este neapărat deranjant (poate e chiar de preferat). Demonul în sine nu işi face apariţia fizic, recurgând uneori la jocuri ale minţii, pentru a o aduce pe Christine în pragul nebuniei, prin urmare Raimi nu ajunge niciodată în punctul în care acţiunea să fie dominată de efecte vizuale.
Poveste se concentrează mai mult pe Christine, astfel încât nu avem parte de prea multe detalii legate de celelalte personaje. Printre acestea, cel mai interesant este cel al iubitului ei, Clay (Justin Long), care se dovedeşte deosebit de înţelegător, în ciuda faptului că el personal nu crede în demoni. În principiu este vorba de confruntarea dintre Christine şi demon, cam la fel cum în “Evil Dead” era vorba de duelul dintre personajul lui Bruce Campbell şi forţele răului. Nu este loc pentru personaje secundare complexe. Este un one-woman-show în care Alison Lohman se descurcă de minune. Este o prezenţă plăcută, hotărâtă şi surprinzător de rezistentă la tot ce este supusă. Ce altceva mai poţi cere de la o eroină specifică genului ăsta de film. Ironia personajului este aceea că va ajunge să ia decizii chiar mai grele decât i-a sugerat iniţial şeful ei, dar nu pentru o simplă promovare, ci pentru a-şi salva propria viaţă.
“Drag Me to Hell” este un horror delicios, plin ochi cu sperieturi şi acţiune. Dacă sunteţi fani Sam Raimi, în special ai seriei “Evil Dead”, sau fani “Exorcistul”, sau pur şi simplu căutaţi senzaţii tari, atunci acesta este filmul potrivit.
Vicima forţelor răului este acum o tanără, pe nume Christine Brown (Alison Lohman), care lucrează la o bancă din Los Angeles şi este foarte aproape de o promovare, însă, numai dacă, aşa cum îi sugerează şeful ei (David Paymer), poate dovedi că este capabilă să ia decizii dificile. O astfel de decizie dificilă intră pe uşă sub forma doamnei Ganush (Lorna Raver), o bătrână ţigancă care are nevoie de o prelungire a ipotecii. Luând în considerare spusele şefului ei, Christine îi refuză prelungirea. Bătrâna o imploră în genunchi, Christine cheamă paza, iar Ganush se simte umilită. Christine este apoi atacată de încarnarea demonică a bătrânei într-o parcare subterană, unde Ganush pune un blestem asupra ei. Blestemul, după cum vom afla de la un medium, Rham Jas (Dileep Rao), este unul cu consecinţe devastatoare : demonul Lamia o va chinui timp de 3 zile, după care o va târâ în iad, asta dacă nu cumva Christine va descoperi o modalitate de a rupe blestemul în timp util.
Filmul este necruţător în ceea ce priveşte momentele tensionate şi sperieturile, o înşiruire de scene care mai de care mai sinistre. Filmul nici măcar nu a primit rating R la americani (deşi există o versiune necenzurată pe DVD), însă este destul de brutal şi înfiorător (meritul lui Raimi) fără găleţi de sânge. Filmul se joacă cu numeroasele clişee ale filmelor cu atacuri demonice dând nastere unor scene terifiante care se succed cu o viteză ameţitoare. Poţi număra pe degete clipele liniştite, fără demoni, din acest festin horror cu o durată de aprox. 99 de minute. Tonul general este totuşi unul de comic macabru intenţionat, specific lui Raimi, pentru ca apoi să apară ceva care să te facă să tresari şi parcă nu-ţi mai vine să râzi…până în momentul în care un tip posedat incepe să danseze suspendat în aer, şi aşa mai departe.
Efectele sunt arătoase, iar abilitatea lui Raimi de a manipula imaginea şi montajul adaugă o frenezie halucinantă acţiunii. Efectele digitale strică un pic părţile dezgustătoare care pe vremuri erau făcute cu efecte practice, însă nu este neapărat deranjant (poate e chiar de preferat). Demonul în sine nu işi face apariţia fizic, recurgând uneori la jocuri ale minţii, pentru a o aduce pe Christine în pragul nebuniei, prin urmare Raimi nu ajunge niciodată în punctul în care acţiunea să fie dominată de efecte vizuale.
Poveste se concentrează mai mult pe Christine, astfel încât nu avem parte de prea multe detalii legate de celelalte personaje. Printre acestea, cel mai interesant este cel al iubitului ei, Clay (Justin Long), care se dovedeşte deosebit de înţelegător, în ciuda faptului că el personal nu crede în demoni. În principiu este vorba de confruntarea dintre Christine şi demon, cam la fel cum în “Evil Dead” era vorba de duelul dintre personajul lui Bruce Campbell şi forţele răului. Nu este loc pentru personaje secundare complexe. Este un one-woman-show în care Alison Lohman se descurcă de minune. Este o prezenţă plăcută, hotărâtă şi surprinzător de rezistentă la tot ce este supusă. Ce altceva mai poţi cere de la o eroină specifică genului ăsta de film. Ironia personajului este aceea că va ajunge să ia decizii chiar mai grele decât i-a sugerat iniţial şeful ei, dar nu pentru o simplă promovare, ci pentru a-şi salva propria viaţă.
“Drag Me to Hell” este un horror delicios, plin ochi cu sperieturi şi acţiune. Dacă sunteţi fani Sam Raimi, în special ai seriei “Evil Dead”, sau fani “Exorcistul”, sau pur şi simplu căutaţi senzaţii tari, atunci acesta este filmul potrivit.
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să nu spamaţi.