Assault on Precinct 13 (1976)

Cu: Austin Stoker, Darwin Joston, Laurie Zimmer
Regia: John Carpenter
Scenariul: John Carpenter
Rating : R

John Carpenter este regele absolut al filmelor de serie B. Felul în care exploatează violenţa şi o centrează în jurul unei premise cât de cât solide i-au întărit renumele. “Assault on Precinct 13” este unul din clasicele marca Carpenter, destul de cunoscut încât să aibă parte şi de un remake în 2005 (şi încă unul surprinzător de reuşit).

Povestea se desfăşoară într-un Los Angeles sfâşiat de lupta cu găştile de cartier, din ce în ce mai bine înarmate, care seamănă haos pe străzi. Un astfel de incident aduce moartea unei fetiţe. Tatăl acesteia se răzbună, îl omoară pe şeful găştii şi apoi este hăituit de membrii acesteia. In goana sa nebună, se năpusteşte în interiorul secţiei de poliţie Anderson (secţia 13 a fost numele dat de producători pentru ca titlul să fie mai sugestiv), întâmplător pe cale de desfiinţare. O altă întâmplare face ca un transport de prizonieri să fie obligat să oprească la aceeaşi secţie pentru un deţinut bolnav. Din acest transport face parte şi temutul ucigaş psihopat Napoleon Wilson, care urmează să fie executat. Găştile de cartier organizează un amplu asalt asupra secţiei de poliţie, iar Ofiterul Bishop, însărcinat cu închiderea secţiei, împreună cu puţinii oameni rămaşi în interior, inclusiv prizonierii, se pregătesc să-şi apere vieţile cu orice preţ.

Ideea în sine este perfectă pentru un film de acţiune, băieţii răi atacă în valuri, iar băieţii buni caută căi alternative de supravieţuire, având la dispoziţie armament şi muniţie limitate. John Carpenter intenţiona la vremea respectivă să facă un western, dar neavând la dispoziţie resurse suficiente, a recurs la un film de acţiune modern cu tentă de western. Ca acţiune, nu e extraordinar de spectaculos pentru zilele noastre, mizând mai mult pe o atmosferă claustrofobă şi suspans. Dialogul şi personajele, de la “şeriful cel bun” (Bishop) şi personajul necruţător, ambiguu din punct de vedere moral (Wilson) la banda de nelegiuiţi, sunt tipice pentru un western, plasate însă într-un mediu urban, actual la vremea respectivă. Cea mai interesantă idee este aceea a alianţei între poliţişti şi puşcăriaşi în interiorul secţiei, forţaţi de imprejurări să treacă de aceeaşi parte a baricadei pentru a supravieţui, dar nu se insistă prea mult pe complexităţi fiind totuşi un film de acţiune. Actorii sunt bunicei, însă necunoscuţi, ceea ce, într-un fel, contribuie pozitiv la atmosferă.

Remake-ul din 2005 modifică complet povestea şi personajele (plus, mai multe vedete în distribuţie). Se păstrează doar ideea asediului, care constituie evident esenţa întregului film. De asemenea se concentrează mai mult pe spectaculosul acţiunii, din moment ce are un buget mai mare. Mie personal mi s-a parut mai interesant cel din 2005, şi probabil, celor ce apreciază acţiunea/violenţa mai presus de statutul de clasic al unui film, li se va părea la fel.