Twilight (2008)

Cu: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Billy Burke, Peter Facinelli, Cam Gigandet, Nikki Reed, Elizabeth Reaser, Jackson Rathbone, Sarah Clarke, Ashley Greene, Anna Kendrick, Justin Chon, Kellen Lutz, Edi Gathegi, Rachelle Lefevre, Christian Serratos
Regia: Catherine Hardwicke
Scenariul: Mark Lord, Melissa Rosenberg

Bazat pe bestseller-ul omonim semnat Stephenie Meyer, prima parte a uneia dintre cele mai de succes francize axate pe adolescenţi de la imperiul clădit în anii '90 de netalentatele dar foarte vandabilele surori Olsen, care aducea milioane anual din comercializarea a orice putea fi semnat şi vopsit roz, "Twilight" e un film care declanşează două reacţii opuse: ură - de la indivizii prea cool pentru a aprecia ceva atât de patetic, şi dragoste - de la turmele care se entuziasmează la tot ce e roz şi e îmbrăcat în celofan şi puf. Vorbesc, desigur, de reacţiile adolescenţilor, pentru că nicio persoană peste 17 ani şi cu un IQ format din 3 cifre nu poate fi nici impresionată nici scârbită: s-au produs filme mai proaste (unele au obţinut chiar şi Oscarul) şi se vor produce filme mai bune, slavă Domnului.

Bella (Kristen Stewart) e o fată obişnuită cu iz emo care se mută la tatăl ei atunci când realizeză că stă cam în calea noii căsnicii a mamei ei. Nimeni nu îi spune asta, dar simte ea, ca orice emo. Noul ei oraş e un colţ de stat în care plouă cam 360 zile pe an şi locuitorii săi sunt nişte oameni simpli care nu pot să cuprindă complexitatea minţii domnişoarei Swan, şi deci ea se simte singură şi neînţeleasă. Şi tocmai când ai zice că urmeză să se sinucidă apare EL, cel pe care mai toate filmele te învaţă să-l aştepţi (dacă e un film romantic) sau să îl cauţi (dacă e mai modern şi "feminist"). Se numeşte Edward Cullen şi e dotat cu ADNul generos al lui Robert Pattinson, dar are şi el un mic secret: este un vampir în vârstă de peste 100 de ani care suferă una dintre cele mai crunte drame posibile - trebuie să retrăiască liceul la nesfârşit. Acţiunea sporadică este asigurată de trei vizitatori neinvitaţi şi începutul unui trunghi amoros care va da naştere şi va întreţine încă patru cărţi, mii de siteuri web şi milioane de vise ale fanilor.

Filmul e mai bun decât mă aşteptam. Am citit cartea, şi le mulţumesc lui Mark Lord şi Melissei Rosenberg pentru bunul simţ de a prelua doar o mică parte din monologul interior al Bellei, scutindu-mă astfel de "Când viaţa îţi oferă un vis dicolo de cele mai frumoase aşteptări, e nerezonabil să plângi atunci când se sfârşeşte" sau "O mare de întuneric copleşea sentimentele mele întunecate şi soarele nu va mai răsări fără Edward" (ultimul paragraf e o parafrazare de-a mea, dar e clară ideea). Prima carte fiind şi mult mai bună decât restul (da, le-am citit pe toate, nu mă judecaţi!), au şi suficient material plin de angoasă pentru a contura o poveste de dragoste adolescentină care trece prin toate etapele primilor paşi fără plasă de siguranţă: alienare, frica de respingere, singurătate şi numitorul comun a tuturor adolescenţilor: convingerea că toată lumea asta se învârte în jurul lor şi a unicităţii lor. Ajută şi faptul că prima carte prezintă puţine situaţii care o arată pe eroina principală ca pe o bleagă împiedicată ce încurcă pe toată lumea, iar filmul le ascunde suficient de bine, făcându-le insesizabile. Regia decentă, ceva efecte speciale (sincer, am văzut mai bune în seriale), plus un sentiment de apăsare şi zbucium interior contribuie la povestea unei iubiri credibile, în ciuda premisei fantasy.

Actorii principali sunt peste medie. Iniţial Kristen Stewart mi s-a părut o actriţă execrabilă, dar a reuşit să mă facă să o plac pe Bella, deşi îmi displăcea în cărţi. Replicile erau aceleaşi, dar a adăugat un fel de fragilitate şi timiditate, şi părea mereu atât de nelalocul ei, exact ca o fată hipersensibilă de 16 ani. Nu sunt sigură dacă interpreta sau se autointerpreta, dar avea puţine lucruri la îndemână şi totuşi s-a descurcat onorabil. Robert Pattinson avea şi mai puţin la îndemână, pesonajul lui fiind un aşa-zis bărbat perfect care îşi trata prietena ca pe un copil de 5 ani (uneori pe bună dreptate) , din când în când părăsind-o pentru propriul ei bine, dar şi el a reuşit cumva să nu fie ridicol (deşi uneori a trecut razant, vezi "vampirii strălucesc în soare") şi chiar să emită ceva din carisma personală care explica puţin din vânzoleala din jurul lui. Restul distrubuţiei reuşeşte să nu iasă în evidenţă, ceea ce e un lucru bun pentru că nimeni nu vrea să fie veriga slabă într-un film de genul acesta.

Per total, o portetrizare decentă a amalgamului de sentimente specifice adolescenţei, două personaje principale care se potrivesc şi o poveste bine conturată atunci când nu se ia în serios, “Twilight” e prima parte a unei francize care are potenţialul de a bate recorduri de încasări.