Cu: Daniel Craig, Liv Schreiber, Jamie Bell
Regia: Edward Zwick
Scenariul: Clayton Frohman si Edward Zwick
Rating : R for violence and language
Specialitatea lui Edward Zwick ca regizor Hollywoodian o reprezintă filmele epice. Are ochiul format pentru genul acesta de filme. N-or fi ele cele mai originale creaţii întâlnite vreodată ( aşa cum, de exemplu, “Ultimul Samurai” e ca un fel de “Dansând cu Lupii” cu samurai în loc de indieni ), dar au ce oferi publicului larg. Sunt filme ce urmează şi exploatează principiile de bază ale cinematografiei comerciale, profesionist lucrate, ce sunt alimentate de emoţiile spectatorului şi bazate pe clişee.
Un astfel de film este şi “Defiance”, bazat pe o poveste adevărată care nu a fost spusă niciodată, din cel de-al Doilea Război Mondial, despre un grup de aproximativ 1000 de evrei est-europeni, care au scăpat de maşinăria de exterminare nazistă şi au format o mică comunitate în pădurile locale unde au luptat să supravieţuiască atât în faţa cruzimii naturii cât şi a fiinţei umane. Grupul de fugari este condus de fraţii Bielski : Tuvia (Daniel Craig), Zus (Liv Schreiber) şi Asael (Jamie Bell), care la rândul lor şi-au pierdut familiile. Cei trei pornesc cu scopul de a se răzbuna, dar pe măsură ce salvează din ce în ce mai mulţi oameni, devine evident că singurul mod in care pot supravieţui este prin formarea unei aşezări, cât mai adânc in pădurile pe care le cunoşteau de mici copii, un sanctuar care să le permită să trăiască departe de nebunia războiului. Tuvia şi Zus au viziuni diferite asupra modului in care trebuie condusă aşezarea, Zus fiind mai dornic să lupte contra nemţilor şi mai puţin dispus să facă compromisuri, ceea ce-l determină să se alăture partizanilor, in timp ce Tuvia, mai interesat de soarta celor pe care ii are alături, işi asumă responsabilitatea de conducător. Cronologia filmului acoperă o perioadă de timp cuprinsă intre toamna anului 1941, până in primăvara lui ’42. Momente cheie ale filmului cuprind scene in care : populaţia nou formată este forţată să-şi mute tabăra după ce sunt descoperiţi, personajele incearcă să obină hrană, apare şi iarna cu imagini albăstrii care parcă induc o senzaţie de frig, se iscă revolte in sânul comunităţii, se infiripă idile ce sfidează disperarea situaţiei, şi totul se termină cu o confruntare pe viaţă şi pe moarte cu armata germană.
Filmul are meritele sale, in special datorită unei poveşti interesante, absentă până acum de pe scena filmelor despre Holocaust. Insă are şi multe aspecte negative, in special faptul că nu este un film atât de interesant pe cât ar fi meritat povestea. Originalitatea nu este neapărat punctul forte al lui Zwick, dar nu există scuză pentru abundenţa de clişee. In ciuda poveştii originale, personajele şi acţiunile lor sunt mult prea familiare şi standardizate conform regulilor Hollywood-ului. Printre atuuri se numără interpretarea excelentă a lui Liv Schreiber şi coloana sonoră emoţionantă a lui James Newton Howard (nominalizată la Oscar anul acesta). Singurul moment in care filmul capătă intensitate este exact singurul moment care nu ar fi trebuit să conteze atât de mult, scena de acţiune de la final. Naraţiunea inaintează parcă conştientă că povestea se spune şi singură, ţinută in spate numai de actori buni, care nici măcar nu primesc replici decente. Există multe idei interesante, cum ar fi limitele umane depăşite pentru supravieţuire sau relaţiile ciudate ce se formează in momentul in care ne indepărtăm de civilizaţie, dar sunt atinse doar in treacăt, superficial, şi foarte curat, in ciuda faptului că deja se adresează unui public matur (rating R). Unul din motive ar putea fi şi subiectul sensibil (Holocaustul), deşi Spielberg a avut tupeul să meargă până la capăt cu “Munich”, in ciuda controverselor iscate. Zwick insă navighează pe mări mai liniştite, exporând natura intunecată a fiinţei umane de la o distanţă sigură, şi bazându-se pe melodramă grosolană pentru efect. Nu este prima dată când alege calea bătută, de unde se pot culege şi ceva premii Oscar, şi de cele mai multe ori chiar s-a ales cu ceva. A fost o mare surpriză pentru mine când al său “Blood Diamond” (alt amestec de poveste serioasă şi film de acţiune) a adunat 5 nominalizări la Oscar, printre care 2 pentru actor in rol principal şi secundar. De data aceasta insă, nu s-a putut face mai nimic, indiferent cât de zgomotoasă a fost maşinăria de publicitate, pentru că Zwick nu a inzestrat filmul cu energia unui epic demn de luat in seamă..
Nu vreau să fiu prea rău cu Edward Zwick. Sunt un admirator al filmelor sale. Mi-a plăcut chiar şi “Legends of the Fall”, care slavă Domnului are şi el problemele lui. Dar “Defiance” pur şi simplu nu are acel ceva care să-l recomande pentru o vizionare obligatorie. Merită văzut o dată măcar pentru lecţia de istorie inedită, dar ca realizare cinematografică, este o ocazie ratată.
Un astfel de film este şi “Defiance”, bazat pe o poveste adevărată care nu a fost spusă niciodată, din cel de-al Doilea Război Mondial, despre un grup de aproximativ 1000 de evrei est-europeni, care au scăpat de maşinăria de exterminare nazistă şi au format o mică comunitate în pădurile locale unde au luptat să supravieţuiască atât în faţa cruzimii naturii cât şi a fiinţei umane. Grupul de fugari este condus de fraţii Bielski : Tuvia (Daniel Craig), Zus (Liv Schreiber) şi Asael (Jamie Bell), care la rândul lor şi-au pierdut familiile. Cei trei pornesc cu scopul de a se răzbuna, dar pe măsură ce salvează din ce în ce mai mulţi oameni, devine evident că singurul mod in care pot supravieţui este prin formarea unei aşezări, cât mai adânc in pădurile pe care le cunoşteau de mici copii, un sanctuar care să le permită să trăiască departe de nebunia războiului. Tuvia şi Zus au viziuni diferite asupra modului in care trebuie condusă aşezarea, Zus fiind mai dornic să lupte contra nemţilor şi mai puţin dispus să facă compromisuri, ceea ce-l determină să se alăture partizanilor, in timp ce Tuvia, mai interesat de soarta celor pe care ii are alături, işi asumă responsabilitatea de conducător. Cronologia filmului acoperă o perioadă de timp cuprinsă intre toamna anului 1941, până in primăvara lui ’42. Momente cheie ale filmului cuprind scene in care : populaţia nou formată este forţată să-şi mute tabăra după ce sunt descoperiţi, personajele incearcă să obină hrană, apare şi iarna cu imagini albăstrii care parcă induc o senzaţie de frig, se iscă revolte in sânul comunităţii, se infiripă idile ce sfidează disperarea situaţiei, şi totul se termină cu o confruntare pe viaţă şi pe moarte cu armata germană.
Filmul are meritele sale, in special datorită unei poveşti interesante, absentă până acum de pe scena filmelor despre Holocaust. Insă are şi multe aspecte negative, in special faptul că nu este un film atât de interesant pe cât ar fi meritat povestea. Originalitatea nu este neapărat punctul forte al lui Zwick, dar nu există scuză pentru abundenţa de clişee. In ciuda poveştii originale, personajele şi acţiunile lor sunt mult prea familiare şi standardizate conform regulilor Hollywood-ului. Printre atuuri se numără interpretarea excelentă a lui Liv Schreiber şi coloana sonoră emoţionantă a lui James Newton Howard (nominalizată la Oscar anul acesta). Singurul moment in care filmul capătă intensitate este exact singurul moment care nu ar fi trebuit să conteze atât de mult, scena de acţiune de la final. Naraţiunea inaintează parcă conştientă că povestea se spune şi singură, ţinută in spate numai de actori buni, care nici măcar nu primesc replici decente. Există multe idei interesante, cum ar fi limitele umane depăşite pentru supravieţuire sau relaţiile ciudate ce se formează in momentul in care ne indepărtăm de civilizaţie, dar sunt atinse doar in treacăt, superficial, şi foarte curat, in ciuda faptului că deja se adresează unui public matur (rating R). Unul din motive ar putea fi şi subiectul sensibil (Holocaustul), deşi Spielberg a avut tupeul să meargă până la capăt cu “Munich”, in ciuda controverselor iscate. Zwick insă navighează pe mări mai liniştite, exporând natura intunecată a fiinţei umane de la o distanţă sigură, şi bazându-se pe melodramă grosolană pentru efect. Nu este prima dată când alege calea bătută, de unde se pot culege şi ceva premii Oscar, şi de cele mai multe ori chiar s-a ales cu ceva. A fost o mare surpriză pentru mine când al său “Blood Diamond” (alt amestec de poveste serioasă şi film de acţiune) a adunat 5 nominalizări la Oscar, printre care 2 pentru actor in rol principal şi secundar. De data aceasta insă, nu s-a putut face mai nimic, indiferent cât de zgomotoasă a fost maşinăria de publicitate, pentru că Zwick nu a inzestrat filmul cu energia unui epic demn de luat in seamă..
Nu vreau să fiu prea rău cu Edward Zwick. Sunt un admirator al filmelor sale. Mi-a plăcut chiar şi “Legends of the Fall”, care slavă Domnului are şi el problemele lui. Dar “Defiance” pur şi simplu nu are acel ceva care să-l recomande pentru o vizionare obligatorie. Merită văzut o dată măcar pentru lecţia de istorie inedită, dar ca realizare cinematografică, este o ocazie ratată.
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să nu spamaţi.