Cu : Keanu Reeves, Forest Whitaker, Chris Evans, Cedric the Entertainer, Hugh Laurie, Jay Mohr, Amaury Nolasco, Common.
Regia : David Ayer.
Scenariul : James Ellroy, Kurt Wimmer.
Rating : R for strong violence and pervasive language.
David Ayer, scenaristul filmului „Training Day”, şi James Ellroy, autorul romanului „LA Confidential” îşi unesc forţele pentru a proiecta coşmarul urban absolut. Rezultatul : urlete, ţipete, împuşcături, şi râs în hohote cu Keanu Reeves.
Detectivul Tom Ludlow (Keanu Reeves) face parte dintr-o divizie specială a Moravurilor, care se ocupă de eliminarea criminalităţii prin metode mai puţin procedurale, totul cu încuviinţarea şi sub protecţia comandantului lor, căpitanul Jack Wander (Forest Whitacker). Când fostul său partener este ucis în timpul unui jaf armat chiar sub nasul lui, Ludlow porneşte o cruciadă pe străzile Los Angeles-ului pentru a-i găsi pe ucigaşi. Complicaţiile nu întârzie să apară, investigaţia sa pe cont propriu aducându-l faţă în faţă cu corupţia din poliţie, deşi, ca să fim sinceri, nici el nu e chiar uşă de biserică. Cu putin timp înainte tocmai aflase că fostul său partener îl turna căpitanului James Biggs (Hugh Laurie) de la Afaceri Interne, iar prezenţa sa chiar în momentul în care acesta a fost ucis nu a fost chiar întâmplătoare. Întregul film devine un conflict moral între cei răi şi cei mai puţin răi, care ar fi putut să fie buni, dacă nu ar fi fost o lume atât de crudă.
Principala problemă în mecanismul filmului este chiar Ludlow, un personaj căruia scenariştii i-au îndesat o grămadă de trăsături negative, pentru ca până la sfârşit să trebuiască să credem pe cuvânt că adânc în sufletul lui e de fapt un băiat de treabă, iar schimbarea produsă în conduita sa morală este veridică. Prima scenă a filmului ni-l prezintă dormind îmbrăcat, cu pistolul la îndemână printre aşternuturi. Intră în baie, se priveşte prelung în oglindă apoi vomită, semn clar în astfel de filme, că este un personaj cu tendinţe auto-distructive. Ca să ne convingă de acest fapt, au presărat pe parcurs momente în care Ludlow se răcoreşte cu doze calculate de vodkă. Printre alte activităţi preferate ale sale se numără plantarea de dovezi şi interogarea brutală a suspectilor. Nici nu-ţi vine să crezi că e Keanu Reeves pe ecran. Dar imediat cum deschide gura şi încearcă să schiţeze emoţie, îl recunoşti. Altfel Keanu îşi interpretează personajul cu un minim de resurse, fără exagerări în mare parte şi o faţă posomorâtă care aduce aminte de vremurile în care Clint Eastwood îl juca pe Dirty Harry. La polul opus minimalismului său se află Forest Whitaker care îşi joacă rolul de parcă ar fi continuarea de la „The Last King of Scotland”. Restul distribuţiei se dizolvă în forme fără fond.
Scenariul se forţează şi îşi încordează toţi muşchii pentru a se da drept un thriller tensionat cu implicaţii morale zguduitoare şi o ilustrare a iadului urban. Din nefericire conţinutul îşi pierde prea des concentrarea, sărind dintr-o parte în alta a poveştii fără a se oprii asupra detaliilor şi aruncând în scenă multe personaje foarte slab conturate. Astfel, intriga devine neinteresantă şi chiar plictisitoare la un moment dat. Răsturnările de situaţie nu obţin efectul scontat în momentul în care puţin ne pasă de personajele implicate, iar aşa-zisul realism dus la extrem devine doar un artificiu. Şi dacă elementul de dramă poliţistă nu există, măcar mai multă acţiune m-aş fi aşteptat să fie. Dar şi aceasta se lasă aşteptată, mai mult de jumătate din film fiind ocupată cu discuţii sterile, absolut neremarcabile. Însă, cand încep împuşcăturile, ni se oferă o gamă largă de „kill-uri” care de care mai violente. Accentul este clar pus pe realism, dar lipseşte efectul visceral deoarece ieşirile violente sunt pur şi simplu aruncate pe ecran, în cel mai gratuit mod cu putiinţă. Multă lume moare, multă lume urlă de durere, şi, deşi tot spectacolul este atent filmat, pur şi simplu nu atrage atenţia. Totul este frumos stilizat şi expert pus în scenă, dar totul trece prin faţa ochiului fără a trece şi prin creier. Coloana sonoră este de-a dreptul intruzivă în anumite scene, combinaţia de ritmuri electronice şi orchestra melodramatică accentuând scene care nu aveau nevoie de fond muzical.
Nu credeam că Ayer şi Ellroy ar fi putut eşua astfel. Poate că aveau o idee clară în minte, dar ce apare pe ecran este extrem de confuz. Au încercat o dramă poliţistă, dar lipseşte drama. Au vrut să fie un thriller dar acţiunea şi tensiunea nu se arată aşa cum ar fi trebuit. Comedie, în nici un caz nu au vrut să iasă, dar adevărul este că e genul de film care merită văzut cu prietenii, doar de dragul poantelor făcute în timp real.
Detectivul Tom Ludlow (Keanu Reeves) face parte dintr-o divizie specială a Moravurilor, care se ocupă de eliminarea criminalităţii prin metode mai puţin procedurale, totul cu încuviinţarea şi sub protecţia comandantului lor, căpitanul Jack Wander (Forest Whitacker). Când fostul său partener este ucis în timpul unui jaf armat chiar sub nasul lui, Ludlow porneşte o cruciadă pe străzile Los Angeles-ului pentru a-i găsi pe ucigaşi. Complicaţiile nu întârzie să apară, investigaţia sa pe cont propriu aducându-l faţă în faţă cu corupţia din poliţie, deşi, ca să fim sinceri, nici el nu e chiar uşă de biserică. Cu putin timp înainte tocmai aflase că fostul său partener îl turna căpitanului James Biggs (Hugh Laurie) de la Afaceri Interne, iar prezenţa sa chiar în momentul în care acesta a fost ucis nu a fost chiar întâmplătoare. Întregul film devine un conflict moral între cei răi şi cei mai puţin răi, care ar fi putut să fie buni, dacă nu ar fi fost o lume atât de crudă.
Principala problemă în mecanismul filmului este chiar Ludlow, un personaj căruia scenariştii i-au îndesat o grămadă de trăsături negative, pentru ca până la sfârşit să trebuiască să credem pe cuvânt că adânc în sufletul lui e de fapt un băiat de treabă, iar schimbarea produsă în conduita sa morală este veridică. Prima scenă a filmului ni-l prezintă dormind îmbrăcat, cu pistolul la îndemână printre aşternuturi. Intră în baie, se priveşte prelung în oglindă apoi vomită, semn clar în astfel de filme, că este un personaj cu tendinţe auto-distructive. Ca să ne convingă de acest fapt, au presărat pe parcurs momente în care Ludlow se răcoreşte cu doze calculate de vodkă. Printre alte activităţi preferate ale sale se numără plantarea de dovezi şi interogarea brutală a suspectilor. Nici nu-ţi vine să crezi că e Keanu Reeves pe ecran. Dar imediat cum deschide gura şi încearcă să schiţeze emoţie, îl recunoşti. Altfel Keanu îşi interpretează personajul cu un minim de resurse, fără exagerări în mare parte şi o faţă posomorâtă care aduce aminte de vremurile în care Clint Eastwood îl juca pe Dirty Harry. La polul opus minimalismului său se află Forest Whitaker care îşi joacă rolul de parcă ar fi continuarea de la „The Last King of Scotland”. Restul distribuţiei se dizolvă în forme fără fond.
Scenariul se forţează şi îşi încordează toţi muşchii pentru a se da drept un thriller tensionat cu implicaţii morale zguduitoare şi o ilustrare a iadului urban. Din nefericire conţinutul îşi pierde prea des concentrarea, sărind dintr-o parte în alta a poveştii fără a se oprii asupra detaliilor şi aruncând în scenă multe personaje foarte slab conturate. Astfel, intriga devine neinteresantă şi chiar plictisitoare la un moment dat. Răsturnările de situaţie nu obţin efectul scontat în momentul în care puţin ne pasă de personajele implicate, iar aşa-zisul realism dus la extrem devine doar un artificiu. Şi dacă elementul de dramă poliţistă nu există, măcar mai multă acţiune m-aş fi aşteptat să fie. Dar şi aceasta se lasă aşteptată, mai mult de jumătate din film fiind ocupată cu discuţii sterile, absolut neremarcabile. Însă, cand încep împuşcăturile, ni se oferă o gamă largă de „kill-uri” care de care mai violente. Accentul este clar pus pe realism, dar lipseşte efectul visceral deoarece ieşirile violente sunt pur şi simplu aruncate pe ecran, în cel mai gratuit mod cu putiinţă. Multă lume moare, multă lume urlă de durere, şi, deşi tot spectacolul este atent filmat, pur şi simplu nu atrage atenţia. Totul este frumos stilizat şi expert pus în scenă, dar totul trece prin faţa ochiului fără a trece şi prin creier. Coloana sonoră este de-a dreptul intruzivă în anumite scene, combinaţia de ritmuri electronice şi orchestra melodramatică accentuând scene care nu aveau nevoie de fond muzical.
Nu credeam că Ayer şi Ellroy ar fi putut eşua astfel. Poate că aveau o idee clară în minte, dar ce apare pe ecran este extrem de confuz. Au încercat o dramă poliţistă, dar lipseşte drama. Au vrut să fie un thriller dar acţiunea şi tensiunea nu se arată aşa cum ar fi trebuit. Comedie, în nici un caz nu au vrut să iasă, dar adevărul este că e genul de film care merită văzut cu prietenii, doar de dragul poantelor făcute în timp real.
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să nu spamaţi.