Cu : James McAvoy, Morgan Freeman, Angelina Jolie.
Regia: Timur Bekmambetov
Scenariul: Michael Brandt, Derek Haas
Rating : R for strong bloody violence throughout, pervasive language and some sexuality.
Ridicaţi mâna dacă aţi mai auzit scenariul ăsta pe undeva : protagonistul, om de rând, personaj anost, dezamăgit de viaţă, incapabil să preia frâiele propriei sale vieţi, cu o slujbă/condiţie socială care devine motiv de depresie, se trezeşte aruncat într-o lume fantastică, dincolo de limitele realitaţii pe care noi o cunoaştem, descoperă că are puteri speciale, abilitaţi supra-omeneşti, învinge forţele răului devenind un erou şi depăşindu-şi condiţia ordinară pentru a inspira o serie întreagă de continuări. Sună cunoscut, nu ?
Inspirat din romanul grafic omonim, „Wanted” spune povestea lui Wesley Gibson (James McAvoy), un nimeni, căruia simplul fapt că există îi provoacă atacuri de panică pe care şi le tratează cu medicamente. Este contabil, îşi urăşte slujba, are o şefă enervantă care foloseşte un capsator pentru intimidare, iubita sa îl inşală cu cel mai bun prieten al său, iar simpla căutare pe Google a numelui său nu întoarce nici un rezultat (ceea ce e oricum ridicol, dar serveşte ideii propuse). Convins că tatăl său l-a părăsit când s-a născut, Wesley trăieşte surpriza vieţii lui când află că acesta făcea parte dintr-o grupare de super-asasini (fiind cel mai bun asasin din lume) şi a fost ucis de un trădător (absolut întâmplător al doilea cel mai bun asasin din lume după tatăl său), iar acum chiar el este următoarea ţintă. Salvat în ultimul moment de misterioasa Fox (Angelina Jolie), Wesley se trezeşte recrutat în echipa tatălui său de către Sloan (Morgan Freeman). Aici află că super-asasinii sunt descendenţi ai unui clan de ţesatori, vechi de 1000 de ani, care efectuează asasinate dictate de Războiul Destinului (nu, nu război cu bombe şi tancuri, ci un război de ţesut), totul în numele menţinerii echilibrului universal. Sloan este singurul care poate descifra mesajul ţesăturii, care le furnizează numele următoarelor ţinte. Wesley mai descoperă şi că atacurile sale de panică sunt de fapt manifestări ale unei puteri speciale care îi pune inima la muncă cu 400 de bătăi pe minut, eliberând cantităţi uriaşe de adrenalină care îi modifică percepţia realitaţii şi îi ascut reflexele. Cu alte cuvine e un fel de Bullet Time. La fel ca în Matrix, timpul se incetineşte, permiţând executarea unor cascadorii imposibile fără efecte vizuale. În plus, prin concentrare şi dexteritate inumană, membrii frăţiei pot curba gloanţele. Idee absurdă la prima vedere şi probabil principalul argument pentru oricine va încerca să demonstreze de ce nu i-a plăcut filmul. Gloanţele fac un balet imposibil din punct de vedere al fizicii elementare, zburând pe după colţuri, intrând în coliziune cu alte gloanţe sau nimerind ţinta de la zeci de kilometrii depărtare. Absurd, poate, dar spectaculos, fără îndoială. Wesley îsi începe pregătirea pentru a deveni un ucigaş cu sânge rece, şi nu trece mult timp până cand îşi primeşte prima misiune. Deşi pentru el totul pare simplu, şi îşi acceptă foarte uşor noul destin, îşi va da seama curând că nimic nu este de fapt ceea ce pare şi că soarta îi rezervă o cu totul altă cale de urmat.
În mare, seamănă foarte mult cu „Matrix”. De fapt, sunt sigur că benzile desenate „Wanted” au pornit ca inspiraţie de la mitologia creată de fraţii Wachowski. Întrebarea este : reuşeşte oare să fie mai mult decât o simplă copie. Răspunsul este da, cel puţin după părerea mea. Cred că este chiar unul dintre puţinele filme care duce mai departe moştenirea „Matrix”-ului. Avem un fel de bullet time, timpul se încetineşte şi vedem gloanţele cum zboară cu încetinitorul, dar nu se multumeşte cu atât. Întreaga poveste este interesantă şi formează un univers original. Bekmambetov, creatorul seriei „Nightwatch”, are un stil vizual captivant şi se vede că deţine controlul perfect asupra chiar şi celor mai ridicole elemente, cum ar fi ideea de a folosi şobolani pe post de bombe cu ceas, care aduce puţin cu ideea lui Tim Burton din „Batman Returns” cu pinguinii înarmaţi cu rachete. Violenţa se serveşte din belşug. Avem răni de toate mărimile si formele, dupa gust, dar nu se ajunge chiar până la dezmembrări (deşi de câteva ori aş fi zis că mai are puţin), scene cu încetinitorul care arată cum un glonţ zboară creierii cuiva (cu detalii complete), şi termenul de „scut uman” capătă noi sensuri. Trebuie să recunosc că îşi merită cu vârf şi îndesat ratingul R (eu credeam că iar au exagerat americanii). Cine nu înghite uşor violenţa în filme este sfătuit să ocolească acest film. Este mult mai violent decât „Matrix” şi singurul motiv pentru care filmul fraţilor Wachowski a primit la vremea respectivă aceeasi restricţie de vârstă a fost lansarea atât de aproape de evenimentele tragice de la liceul Columbine, iar scena în care Neo şi Trinity iau cu asalt o clădire guvernamentală, înarmaţi până în dinţi şi omorând soldaţi si paznici, în esenţa oameni nevinovaţi care-şi fac doar datoria fără să ştie adevărul, este posibil să fi alarmat comisiile respective. În „Wanted” se merge şi mai departe. Crima echivalează cu echilibrul. Nu se explică dacă ţintele sunt vinovate de ceva anume, dar pur şi simplu trebuie eliminate pentru a restabili echilibrul universului. Fox îi explică lui Wesley cum decizia de a nu elimina pe cineva poate duce la moartea mai multor oameni. Deşi elocvent ilustrată, nimic nu este atât de simplu, lucru pe care şi Wesley îl va descoperi pe parcurs.
Ar mai fi poate multe de spus despre „Wanted”, dar mă îndoiesc că pot spune ceva care să schimbe părerea cuiva. Este genul de film care ori iţi place de la un capăt la altul, ori părăseşti cinematograful după primul glonţ curbat sau creier zburat. Mie mi-a placut şi mi s-a părut a fi o briză de aer proaspăt în comparaţie cu filmele de acţiune sufocante din ziua de azi. Pe scurt : Nu abuzează de montaj, nu-şi propune să-ţi spargă timpanele cu coloana sonoră, totul este cât se poate de coerent şi clar pentru o astfel de poveste, fără complicaţii inutile, cu un umor negru de zile mari, efecte vizuale care nu îneacă acţiunea ci o augmentează, şi destulă originalitate cât să dea o faţă nouă unui gen care s-a prăfuit repede după primul „Matrix”.
Inspirat din romanul grafic omonim, „Wanted” spune povestea lui Wesley Gibson (James McAvoy), un nimeni, căruia simplul fapt că există îi provoacă atacuri de panică pe care şi le tratează cu medicamente. Este contabil, îşi urăşte slujba, are o şefă enervantă care foloseşte un capsator pentru intimidare, iubita sa îl inşală cu cel mai bun prieten al său, iar simpla căutare pe Google a numelui său nu întoarce nici un rezultat (ceea ce e oricum ridicol, dar serveşte ideii propuse). Convins că tatăl său l-a părăsit când s-a născut, Wesley trăieşte surpriza vieţii lui când află că acesta făcea parte dintr-o grupare de super-asasini (fiind cel mai bun asasin din lume) şi a fost ucis de un trădător (absolut întâmplător al doilea cel mai bun asasin din lume după tatăl său), iar acum chiar el este următoarea ţintă. Salvat în ultimul moment de misterioasa Fox (Angelina Jolie), Wesley se trezeşte recrutat în echipa tatălui său de către Sloan (Morgan Freeman). Aici află că super-asasinii sunt descendenţi ai unui clan de ţesatori, vechi de 1000 de ani, care efectuează asasinate dictate de Războiul Destinului (nu, nu război cu bombe şi tancuri, ci un război de ţesut), totul în numele menţinerii echilibrului universal. Sloan este singurul care poate descifra mesajul ţesăturii, care le furnizează numele următoarelor ţinte. Wesley mai descoperă şi că atacurile sale de panică sunt de fapt manifestări ale unei puteri speciale care îi pune inima la muncă cu 400 de bătăi pe minut, eliberând cantităţi uriaşe de adrenalină care îi modifică percepţia realitaţii şi îi ascut reflexele. Cu alte cuvine e un fel de Bullet Time. La fel ca în Matrix, timpul se incetineşte, permiţând executarea unor cascadorii imposibile fără efecte vizuale. În plus, prin concentrare şi dexteritate inumană, membrii frăţiei pot curba gloanţele. Idee absurdă la prima vedere şi probabil principalul argument pentru oricine va încerca să demonstreze de ce nu i-a plăcut filmul. Gloanţele fac un balet imposibil din punct de vedere al fizicii elementare, zburând pe după colţuri, intrând în coliziune cu alte gloanţe sau nimerind ţinta de la zeci de kilometrii depărtare. Absurd, poate, dar spectaculos, fără îndoială. Wesley îsi începe pregătirea pentru a deveni un ucigaş cu sânge rece, şi nu trece mult timp până cand îşi primeşte prima misiune. Deşi pentru el totul pare simplu, şi îşi acceptă foarte uşor noul destin, îşi va da seama curând că nimic nu este de fapt ceea ce pare şi că soarta îi rezervă o cu totul altă cale de urmat.
În mare, seamănă foarte mult cu „Matrix”. De fapt, sunt sigur că benzile desenate „Wanted” au pornit ca inspiraţie de la mitologia creată de fraţii Wachowski. Întrebarea este : reuşeşte oare să fie mai mult decât o simplă copie. Răspunsul este da, cel puţin după părerea mea. Cred că este chiar unul dintre puţinele filme care duce mai departe moştenirea „Matrix”-ului. Avem un fel de bullet time, timpul se încetineşte şi vedem gloanţele cum zboară cu încetinitorul, dar nu se multumeşte cu atât. Întreaga poveste este interesantă şi formează un univers original. Bekmambetov, creatorul seriei „Nightwatch”, are un stil vizual captivant şi se vede că deţine controlul perfect asupra chiar şi celor mai ridicole elemente, cum ar fi ideea de a folosi şobolani pe post de bombe cu ceas, care aduce puţin cu ideea lui Tim Burton din „Batman Returns” cu pinguinii înarmaţi cu rachete. Violenţa se serveşte din belşug. Avem răni de toate mărimile si formele, dupa gust, dar nu se ajunge chiar până la dezmembrări (deşi de câteva ori aş fi zis că mai are puţin), scene cu încetinitorul care arată cum un glonţ zboară creierii cuiva (cu detalii complete), şi termenul de „scut uman” capătă noi sensuri. Trebuie să recunosc că îşi merită cu vârf şi îndesat ratingul R (eu credeam că iar au exagerat americanii). Cine nu înghite uşor violenţa în filme este sfătuit să ocolească acest film. Este mult mai violent decât „Matrix” şi singurul motiv pentru care filmul fraţilor Wachowski a primit la vremea respectivă aceeasi restricţie de vârstă a fost lansarea atât de aproape de evenimentele tragice de la liceul Columbine, iar scena în care Neo şi Trinity iau cu asalt o clădire guvernamentală, înarmaţi până în dinţi şi omorând soldaţi si paznici, în esenţa oameni nevinovaţi care-şi fac doar datoria fără să ştie adevărul, este posibil să fi alarmat comisiile respective. În „Wanted” se merge şi mai departe. Crima echivalează cu echilibrul. Nu se explică dacă ţintele sunt vinovate de ceva anume, dar pur şi simplu trebuie eliminate pentru a restabili echilibrul universului. Fox îi explică lui Wesley cum decizia de a nu elimina pe cineva poate duce la moartea mai multor oameni. Deşi elocvent ilustrată, nimic nu este atât de simplu, lucru pe care şi Wesley îl va descoperi pe parcurs.
Ar mai fi poate multe de spus despre „Wanted”, dar mă îndoiesc că pot spune ceva care să schimbe părerea cuiva. Este genul de film care ori iţi place de la un capăt la altul, ori părăseşti cinematograful după primul glonţ curbat sau creier zburat. Mie mi-a placut şi mi s-a părut a fi o briză de aer proaspăt în comparaţie cu filmele de acţiune sufocante din ziua de azi. Pe scurt : Nu abuzează de montaj, nu-şi propune să-ţi spargă timpanele cu coloana sonoră, totul este cât se poate de coerent şi clar pentru o astfel de poveste, fără complicaţii inutile, cu un umor negru de zile mari, efecte vizuale care nu îneacă acţiunea ci o augmentează, şi destulă originalitate cât să dea o faţă nouă unui gen care s-a prăfuit repede după primul „Matrix”.
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să nu spamaţi.