Margot at the Wedding (2007)

Cu: Nicole Kidman, Jennifer Jason Leigh, Jack Black
Scenariul si Regia : Noah Baumbach
Rating : R for sexual content and language

Undeva, departe de toată nebunia Hollywood-ului există Noah Baumbach. Îşi scrie şi regizează propriile filme şi din câte se pare lucrează undeva pe sub radarul box-office-ului. Specialitatea lui este simpla observare psihologică, cu un acut simţ sociologic. Eforturile sale au fost răsplatite în 2005 cu o nominalizare la Oscar, categoria cel mai bun scenariu pentru „The Squid and the Whale”. Este foarte posibil să nu repete prea curând performanţa, deoarece filmele sale sunt atât de atipice încât ar putea părea banale sau pretenţioase la prima vedere, mai ales din perspectiva juriului Academiei. Sincer, mă mir că a obţinut şi acea nominalizare. Probabil face parte din campania de reformare şi reorientare a Oscarurilor.

„Margot at the Wedding”. Un titlu simplu, nicidecum electrizant sau incitant. Dar curios, foarte curios. Sună aproape ca titlul unei poveşti. De altfel, Margot (Nicole Kidman) chiar cu asta se ocupă. Scrie carţi, in mare parte inspirate din propria viaţa. Împreună cu fiul ei Claude (Zane Pais) soseşte într-o vizită surpriză la sora ei Pauline (Jennifer Jason Leigh), cu care nu a mai păstrat legătura, cu ocazia căsătoriei acesteia cu Malcolm (Jack Black). Mai mult sau mai puţin intenţionat, Margot declanşează o serie de evenimente care vor perturba atmosfera liniştită a pregătirilor de nuntă, stârnind o furtună de emoţii si contradicţii în sufletele celor din jurul ei.

Premisa este simplă, dar direcţia pe care o urmăreste Noah Baumbach nu este nicidecum la fel de simplă. În principal filmul se axează pe relaţia bizară dintre cele două surori. Totul este construit aproape ca într-o piesă de teatru. Avem parte de personaje care nu încap nicidecum încadrate în vreun stereotip. Margot este o femeie inteligentă, frumoasă, dar zdruncinată emoţional, alternând între sinceritate şi izolare, care preferă să analizeze pe toţi din jurul ei, mai puţin pe ea insăşi, intră in coliziune, nu interacţionează, pur şi simplu se izbeşte emoţional de celelalte personaje, zdruncinând ordinea aparentă a lucrurilor. Nicole Kidman îi conferă o detaşare rece, o mască, care ascunde frustrări şi dezamăgiri în spatele ironiilor şi sentinţelor emise la adresa oamenilor din jurul ei. Jennifer Jason Leigh este o excelentă actriţă de compoziţie, iar Pauline este unul din cele mai bune roluri ale sale. O invăţătoare, o fire libertină, care se încăpăţânează să nu-şi dorească mai mult, mulţumindu-se cu ce are la îndemână, până în momentul în care Margot reapare în viaţa sa, moment în care începe să pună totul la îndoială. De departe cea mai mare surpriză a distribuţiei este Jack Black în rolul lui Malcolm. Uitaţi de „Nacho Libre”, „School of Rock” sau „Tropic Thunder”, acesta este un altfel de Jack Black. Apatic, depresiv chiar, fără note comice, pur şi simplu patetic, un ratat cu acte în regulă, cântareţ şi pictor amator, cu un apetit pentru minore, Malcolm este simultan cel mai antipatic şi totuşi fascinant personaj din cariera lui Black.

Filmul a fost catalogat ca fiind o comedie. Mie nu mi s-a parut. Tonul filmului nu este încrâncenat, dar nu este nici o atmsoferă destinsă. Absurdul situaţiilor poate provoca câteva râsete surprinzătoare, dar este mai degrabă o dramă psihologică. Este o precizare importantă pentru cineva care s-ar putea hotarâ să vadă filmul ca o simplă distracţie de week-end. Este un film atipic. original, sincer, inteligent si atipic, dar şi distant faţă de public. Un film aproape perfect, însa nu prea prietenos cu publicul neobişnuit cu astfel de filme.