Heavens Fall (2006)

Cu : Timothy Hutton, David Straithairn, Leelee Sobieski.
Regia si Scenariul : Terry Green.
Rating : PG-13 for mature thematic elements including some dialogue

„Heavens Fall” este povestea adevărată a controversatului proces din primăvara anului 1931 care a avut loc în Scottsboro, Alabama, proces în care nouă bărbaţi de culoare au fost condamnaţi la moarte pe scaunul electric pentru violarea a două femei albe. Cazul însă a stârnit numeroase proteste care au forţat în cele din urmă Curtea Supremă a Statelor Unite să redeschidă cazul şi să se implice în noul proces. Astfel în Scottsboro soseşte Samuel Leibowitz, un celebru avocat new-yorkez care se oferă să fie avocatul apărării. In Sudul segregat un astfel de caz nu va avea însă parte de o judecată echitabilă, iar rezultatul procesului este evident înainte să se rostească verdictul. Pentru Leibowitz, lupta în acest caz a durat mai mult de zece ani, dar în film totul este comprimat într-o perioadă mai scurtă. Însă cazul Scottsboro a avut o importanţă istorică, reprezentând o piatră de hotar în evoluţia justiţiei americane şi lupta pentru drepturi civile. Filmul pe de altă parte eşuează în a fi o ilustrare pertinentă a acestor evenimente, rămânând doar un film de televiziune în care se regăsesc ecouri ale altor, mai bune, creaţii din aşa numitul gen „courtroom drama”.

Cel mai ciudat mi s-a părut la început cat de mult seamănă cazul Scottsboro cu cel din „To Kill a Mockingbird”. Căutând pe Internet am descoperit că deşi nu este menţionat nicăieri ca fiind o adaptare a acelor evenimente, romanul este mai mult ca sigur inspirat din cazul Scottsboro, printre asemănări numărându-se : faptul că bărbaţi de culoare au fost acuzaţi de violarea unor femei albe în aceeaşi perioadă a anilor 1930, în Alabama, existând chiar şi pericolul unor încercări de linşare a prizonierilor, există asemănări între personajul romanului Atticus Finch şi judecătorul cazului Scottsboro, James E. Horton, ambii sfidând intoleranţa comunităţi în numele dreptăţii, şi, în plus, şi în roman, şi în evenimentele reale, credibilitatea victimelor a fost pusă la îndoială.

„Heavens Fall” pierde însă mult teren narativ în faţa lui „To Kill a Mockingbird”. Filmul din 1962, adaptare a romanului omonim, implică direct spectatorul în proces, datorită persepectivei exterioare, întreaga acţiune a filmului fiind prezentată prin ochii fetei lui Finch. Producţia de televiziune din 2006 prezintă totul ca pe o enumerare de fapte istorice, întregul film desfăşurându-se fără nici o tragere de inimă. Din punct de vedere al tehnicii narative nu poate concura nici măcar cu un documentar de pe Discovery. Artistic totul e în regulă. Decorurile, costumele, întreaga atmosferă este convingătoare. Dar totul este atât de comprimat, parcă de teama de a nu plictisi publicul, încât tot cea ar fi putut examina acest film este lăsat la nivel de teorie. Este adevărat că filme pe această temă s-au tot făcut, dar asta nu scuză faptul că regizorul şi scenaristul au lucrat totul de parcă ar fi fost conştienţi că orice ar face, acest film nu poate să întreacă competiţia. Actorii în schimb mai scot filmul la faţa. Timothy Hutton interpretează rolul procurorului new-yorkez cu convingere, iar David Strathairn oferă o interpretare fină, în rolul judecatorului Horton, un om care simte chemarea dreptăţii şi se străduie să facă ceea ce este corect indiferent de atitudinea generală a comunităţii. Leelee Sobieski în schimb trebuia trimisă acasă după primele replici. Sunt sigur că personajul ei era intenţionat să fie enervant, deoarece este o falsă victimă a cărei mărturii mincinoase a dus la condamnarea unor oameni nevinovaţi, însă Sobieski se străduieste prea tare şi ajunge să fie ea enervantă şi nu personajul. Mai apar in scenă şi un jurnalist de culoare venit in oraş să asiste la proces, şi soţia lui Leibowitz. Cele două personaje însă nu primesc prea mult spaţiu în paginile scenariului şi este păcat deoarece ar fi avut ocazia să interacţioneze mai mult în cadrul societăţii Sudului, servind la ilustrarea prăpastiei dintre tipuri de mentalitate diferite din America anilor ’30.

Păcat ca acest film a acceptat să se încadreze în şabloanele existente. Ţinând cont că sunt fapte care au avut loc şi nu ar trebui niciodată uitate, povestea trebuie cunoscută. Însă ca film nu este chiar uşor recomandabil. Pentru cei care vor să se familiarizeze cu cazul, există Internetul. Pentru cei care vor să vadă un film bun pe această temă, închiriaţi sau cumpăraţi „To Kill a Mockingbird”.