Animal House (1978)

Cu : John Belushi, Tim Matheson, Tom Hulce, Donald Sutherland
Regia: John Landis
Scenariul : Harold Ramis, Douglas Kenney
Rating : R for sexuality/nudity, strong language, and some drug content.

„Animal House” este în felul său o legendă. Este primul din seria „National Lampoon” şi cel mai bun dealtfel. A reprezentat intrarea în scenă a echipei Harold Ramis-Ivan Reitman, care vor mai scrie şi regiza numeroase comedii, dintre care mai cunoscute sunt „Caddyshack, „Groundhog Day”, „Ghosbusters”, „Kindergarten Cop”. Eu zic că pe vremuri se făceau filme mai bune. Până şi filmele proaste (unele dintre ele cel puţin) sunt mai bune decât ciorbele reîncălzite de acum. „Animal House” a popularizat genul comediei cu tineri care nu vor de la viaţă decat sex, băutură, droguri, şi petreceri care să le combine pe toate trei.

Filmul lui John Landis ne introduce în lumea fraţiilor colegiului Faber. Avem pe de-o parte frăţia cea bună, Alpha Phi Omega, condusă de decanul Vernor Wormer (John Vernon), şi de cealaltă parte, frăţia Delta, oaia neagră a campusului, ale căror întruniri au loc într-o casă dărăpănată, cuibuşor de nebunii, în care petreceri zgomotoase se dezlănţuie spre oroarea decanului. Şi dacă asta ar fi tot, dar membrii casei Delta sunt pui de anarhişti, puşi pe lupta împotriva sistemului tiranic care conduce şcoala. Decanul Wormer îşi pune în gând să desfiinţeze frăţia şi să scape de elementele perturbatoare, în timp ce petrecăreţii îşi continuă rutina de zi cu zi îmbibată în alcool şi vise erotice, fără a bănui pericolul care-i pândeşte.

Primul lucru pe care l-am remarcat este cat de bine funcţionează încă rutina comică, deşi filmul e vechi de 30 de ani. De departe cel mai talentat membru al distribuţiei este John Belushi în rolul lui Bluto, o brută de om care înghite alcoolul ca pe apă şi este în sine o forţă distructivă a naturii. Fiecare scenă în care apare este o reală plăcere. Şi ceilalţi se descurcă bine, deşi dintre tineri, nu există actori pe care să-i mai fi văzut şi prin alte filme. O notă de culoare este dată şi de apariţia unor feţe uşor de recunsocut, cum ar fi Donald Sutherland în rolul unui profesor de literatură drogat, pe aceeaşi lungime de undă cu petrecăreţii, şi mereu gata să se „împrietenească” cu vreo studentă. Apare chiar şi Kevin Bacon, care pe vremea aceea era un puştan necunoscut. În plus, aici nu există rol principal. Filmul este structurat ca o înlănţuire de scenete cu un „punchline” la sfarşit, legate în ansamblu de firul narativ principal, scenete care redau năzbâtiile frăţiei Delta. Chiar se poate spune că nu este o experienţă constantă, unele scene funcţionează, altele nu. Genul acesta de comedie însă se bazează pe ideea ca, în mare, numarul de scene reuşite să fie mai mare decat cele nereuşite. Un raport Hit and Miss, cum ar spune americanii. Unele te vor face să râzi in hohote, altele vor trece doar cu un zâmbet în colţul gurii. În mare, este ca o colecţie de scurtmetraje nostime. Dar, trebuie să recunosc că scenele reusite au ieşit în avantaj.. După părerea mea, cea mai tare se desfăşoară în biroul directorului, având ca element central un cal mort. Trebuie să vezi ca să crezi.

„Animal House” este o comedie mai proaspătă ca niciodată. La fel de ciudată şi depravată ca orice altă comedie despre sex si adolescenţi din ziua de azi, dar cu un simţ al umorului mai ascuţit şi cu o distribuţie talentată. S-ar putea spune că acest film este un fel de „ground zero” al creaţiilor moderne de genul „American Pie”, însă chiar şi acum, după trei decenii, este mult superior.