Needful Things (1993)

Cu : Ed Harris, Bonnie Bedelia, Max Von Sydow, JT Walsh, Amanda Plummer
Regia : Fraser Clarke Heston
Scenariul : W.D. Richter
Rating : R

Sunt mare fan Stephen King. Îmi plac enorm cărţile lui şi încerc pe cât posibil să ţin pasul şi cu adaptările cinematografice ale romanelor sale şi nu e tocmai simplu, pentru că sunt extrem de multe. De la filme horror de duzină, eşecuri monumentale (“Cujo”, “Silver Bullet”, “Pet Sematary”, “Maximum Overdrive”, ultimul scris şi regizat de el însuşi), la filme clasice, chiar de Oscar (“Carrie”, “Misery”, “Shinning”, “The Dead Zone”, “Shawshank Redemption”, “The Green Mile”) şi producţii de televiziune (“Kingdom Hospital”, “Rose Red”), King şi-a trecut numele pe genericul a tot felul adaptări. Unele mai bune, altele mai proaste, unele mai cunoscute, altele extrem de greu de găsit. Cel mai mult, romanele lui m-au atras prin caracterizările sale solide, mare parte din cărţile sale depinzând de psihologia personajelor, nu de senzaţionalul situaţiilor, pentru a genera groaza, aspect pe care de cele mai multe ori adaptările îl ignoră în favoarea acţiunii şi violenţei.

În categoria nu-prea-grozave-dar-distractive-dacă-guşti-genul, intră “Needful Things”. Spectatorii care doresc să-l vadă trebuie să ştie că filmul a rulat pe la Pro TV la o oră mult prea tarzie, aşa cum obişnuiesc cei de la televiziuni, deci la o redifuzare, sa se aştepte la o vizionare pe la miezul noptii. Povestea este sinistră, aşa cum îi stă bine lui King. Un străin misterios, Leland Gaunt (Max Von Sydow) soseşte în paşnicul orăşel din statul Maine, Castle Rock, şi îşi deschide un magazin de antichităţi. Stârnind curiozitatea locuitorilor, “Needful Things” (numele magazinului), devine punctul de atracţie al oraşului. Însă Gaunt nu le oferă numai antichităţi, ci, aşa cum spune şi titlul, lucruri de trebuinţă, de toate pentru toţi. Fiecare găseşte în magazinul său acel obiect care a avut o însemnătate deosebită în viaţa lor, şi, din nefericire, şi-ar vinde chiar sufletele pentru a intra în posesia lor. Gaunt începe astfel colectarea de “datorii”, învrăjbind oamenii unii împotriva celorlalţi, provocând haos şi anarhie. Singurul care nu se lasă afectat de Gaunt este şeriful Alan Pangborn (Ed Harris), care va trebui să facă faţă singur unui oraş căzut pradă nebuniei, şi să infrunte răul absolut, într-o confruntare care depăşeşte limitele umane.

Regizat de fiul lui Charlton Heston, fiind filmul său de debut (şi cam singurul lui film), “Needful Things” este o adaptare slăbuţă mult prea comprimată, ţinută în spate doar de actorii excelenţi, care conştienţi de valoarea de serie B a filmului, oferă interpretări generos de exagerate, încât să facă vizionarea acceptabilă, dacă nu chiar, îndrăznesc să spun, distractivă. Lansat pe marile ecrane în ’93, filmul lasă însă de multe ori impresia unei producţii de televiziune, presărată cu câteva momente de geniu tehnic. Există scene spectaculoase cum ar fi câteva explozii frumos puse în scenă, dar gratuite în context, coloana sonoră este mai bună decât merita filmul, Patrick Doyle compunând parcă pentru un clasic cum ar fi “The Omen”, iar imaginea surprinde atmosfera întunecată şi apăsătoare a orăşelului căzut în ghearele Diavolului. Lipseşte însă din scenariu psihologia personajelor, care funcţionează atât de bine în romanele lui King, şi care de cele mai multe ori ridică nivelul literar al creatilor sale. Personajele sunt stereotipuri, iar nebunia şi conflictul lor interior provocat de pactul faustian pare uneori absurd, tocmai datorită lipsei aprofundării caracterizărilor.

La televiziunile americane se difuzează, conform IMDb, versiunea originală de trei ore. Nu pot decât să-mi imaginez că acea oră în plus era dedicată dezvoltării personajelor. Mi-ar fi plăcut s-o văd, dar cum noi trebuie să ne mulţumim cu ProTV-ul, iar pe DVD nu există versiunea extinsă nicăieri in lume, sunt obligat să lovesc la punctaj un film promiţător şi nu-l pot recomanda decât amatorilor de filme de serie B.