marți, 9 iunie 2009

Journey to the Center of the Earth (2008)



Cu: Brendan Fraser, Josh Hutcherson, Anita Briem, Jane Wheeler
Regia: Eric Brevig
Scenariul: Michael Weiss, Jennifer Flackett, Mark Levin


Am vrut să înţeleg şi eu fascinaţia pentru 3D care aparent a cuprins România, şi am ales singurul film care rula la momentul respectiv la mall-ul de lângă mine: "Călătorie spre centrul pământului". Faptul că, în ciuda etichetării de film făcut special pentru sălile dotate cu noua tehnologie, această peliculă nu m-a oripilat spune multe despre cum aşteptările scăzute îmbunătăţesc experienţa cinematografică.

Avem o poveste clasică marca Jules Verne împopoţonată cu clişee hollywoodiene "dă senzaţie", toate asezonate cu efecte vizuale foarte reuşite. Reţeta succesului? Foarte posibil faptul că a fost conceput de la început ca un film de acţiune cu puţine replici şi nu se pretinde nimic altceva decât un film uşurel de vară. Ca părţi pozitive aş enumera: faptul că realizatorii au intervenit foarte puţin în nucleul imaginat de Jules Verne, şi l-au făcut spectaculos prin tehnici 3D de top; folosirea la minimum a scenariului slăbuţ, anticipând un public neinteresat de discuţii filosofice; captarea atenţiei prin tertipuri specifice filmelor de acţiune şi, în final, lipsa vreunei concluzii mai profunde decât:"Trebuie să mă apuc să citesc".

Tehnic vorbind, astea ar fi şi părţile urâte... alături de multe altele, pe care am să le dezvolt pe rând. În primul rând, câteva găuri în puţinele adăugiri făcute poveştii originale: profesorul cu fizic de boxeur o găseşte pe urmaşa cercetătorului care l-a inspirat pe Jules Verne, şi ea cercetătoare, blondă şi cu fizic de antrenor de fitness, şi pe deasupra cea mai bună cunoscătoare de limbă engleză din Islanda. Nu credeam că vor reuşi să introducă ceva mai implauzibil decât o călătorie către centrul pământului, dar s-au străduit până au reuşit. Apoi ar mai fi modul admirabil în care actorii au reuşit să nu eclipseze acţiunea din jur prin transmiterea vreunei emoţii. Brendan Frazer, acest mix onomastic al personajelor principale din "90210", are talentul actoricesc pe care îl aştepţi de la o sosie de-a lui Mark Wahlberg. De omul de ştiinţă Anita Briem pot spune doar că-mi aduce aminte de alt savant de renume mondial: Christmas Jones. În rest, am acordat prezumţia de verosimilitate aşteptată de un film despre o călătorie spre centrul pământului.

Vroiam să dau 5 acestui film, dar m-am răzgândit când mi-am amintit că, la vreo lună după ce l-am văzut, prietena mea A. a încercat să mă convingă să-l revăd alături de ea şi n-ar fi reuşit nici cu mită. Faptul că n-am regretat banii aruncaţi pe acest film nu înseamnă că aş plăti să-l revăd.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să nu spamaţi.