Cu: Carmen Maura, Penelope Cruz, Lola Duenas, Blanca Portillo, Chus Lampreave, Cobo Yohana, Antonio de la torre, Carlos Blanco, Maria Isabel Diaz, Neus Sanz
Regia: Pedro Almodovar
“Volver” al lui Almoldovar este unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile. Voi încercă să explic de ce, dar nu sunt foarte sigură că sentimentul pe care mi-l trezeşte Penelope Cruz în scena în care cântă şi mama ei o ascultă plângând, ascunsă în maşină, poate fi explicat sau demonstrat, el există sau nu. Pentru un expert precum Skellington (nu neapărat Skellington, oricine ştie multe despre filme şi a văzut multe), probabil că este un film imperfect din punct de vedere tehnic, cu neajunsuri şi stigmatul de a nu fi reuşit să se ridice la aşteptările criticii obişnuite cu “Habla con ella” sau “La mala education”, filme care comparate cu acesta par mai bine regizate, mai bine gândite, mai meticuloase. Dar în acest film, inima e mai pregnantă decât mintea, iar defectele îl fac perfect, mai ales pentru cineva care, până la acest film, nu ştia nimic depre creatorul lui.
“Volver” este povestea unor femei puternice, trei generaţii dintr-o familie marcată de secrete şi abuz. Personajul principal e Raymunda, jucată perfect de Penelope Cruz, aceasta demonstrând prin acest rol că este o forţă dramatică, nu doar una vizuală. Ea are o fiică adolescentă, Paula, şi un soţ leneş şi depravat care e de părere că Paula are nevoie de ceva lecţii în satisfacerea bărbaţilor, doar a împlinit 13 ani, nu? Mama ei, Irene, este considerată moartă, alături de tatăl ei, într-un incendiu accidental care a ars casa părintească din temelii. Sora ei Soledad e o coafeză divorţată care e cam prea dispusă să creadă teorii supranaturale complicate în detrimetrul întâmplărilor simple ale vieţii. Aceasta este o familie compusă din nişte fiinţe oribile care deţin titulatura de bărbaţi şi un lung şir de femei de fier care au oferit mult şi au primit puţin la schimb şi care, la un moment dat, au cedat. Irene a cedat atunci când a dat foc propriei case, în care soţul ei dormea cu amanta lui, în patul ei. După ani de abuz şi înşelat, ea explodează, apoi îşi petrece următorii ani ca o fantomă, cu singura companie o soră senilă. Raymunda cedează atunci când nu mai poate îndura abuzul tatălui şi fuge, gravidă, se mărită cu Paco şi apoi, exact ca mama ei, îşi petrece următorii ani din viaţă întreţinînd şi suportând un om îngrozitor, aceasta fiind, în ochii ei, o pedeapsă meritată. Paula cedează atunci când respinge avansurile incestuoase ale celui pe care îl crede tată, şi îl ucide cu un cuţit. Aici se opreşte şirul însă, pentru că Raymunda, Sole şi Irene decid să scape de cadavru, fiecare cu scopul de a scăpa de vina apăsătoare a propriilor greşeli. Canonul lor e eliberarea Paulei din cercul în care se învârt de generaţii întregi. Toate sunt impasibile în faţa crimei pentru că acesta este un pas mic pentru ele, luând în considerare suma mizeriilor pe care le-au trăit pentru a evita orice conflict. Iar noi suntem impasibili pentru că vedem victimele ca pe nişte viermi care meritau tot ce au primit. Cel puţin eu aşa am simţit.
Să ştiţi că este o comedie, chiar dacă nu se observă din descrierea de mai sus. Este localizată în Madrid, iar izul european face acest film memorabil şi unic. Străzile, oamenii, limba spaniolă, lipsa clişeelor, vidul din locul unde trebuia plasat eroul masculin salvator, ca de altfel lipsa oricărei fiinţe notabile de construcţie XY, precum şi dragostea veritabilă şi grija profundă dintre aceste femei, chiar şi tardiv arătate, alături de tristeţea care nu are voie să iasă la iveală decât printr-un singur cântec, toate fac din acest film un adevărat mozaic de existenţe împletite, arătându-ne că pentru oamenii care te iubesc cu adevărat greşeşti doar atunci când îi scoţi din viaţa ta, orice alte greşeli pentru care alţii te-ar judeca aspru sunt iertate pe loc.
Nu ştiu dacă filmul merită nota 10 pe care o primeşte azi de la mine. Dar aici voi fi subiectivă, aşa cum nu mi-am permis să fiu la “Seven”, pentru că aşa vreau eu. În cinstea zilei în care alături de clanul meu propriu şi personal, compus exclusiv din femei, am savurat acest film în tăcere.
(varianta in engleza a recenziei o gasiti aici)
“Volver” este povestea unor femei puternice, trei generaţii dintr-o familie marcată de secrete şi abuz. Personajul principal e Raymunda, jucată perfect de Penelope Cruz, aceasta demonstrând prin acest rol că este o forţă dramatică, nu doar una vizuală. Ea are o fiică adolescentă, Paula, şi un soţ leneş şi depravat care e de părere că Paula are nevoie de ceva lecţii în satisfacerea bărbaţilor, doar a împlinit 13 ani, nu? Mama ei, Irene, este considerată moartă, alături de tatăl ei, într-un incendiu accidental care a ars casa părintească din temelii. Sora ei Soledad e o coafeză divorţată care e cam prea dispusă să creadă teorii supranaturale complicate în detrimetrul întâmplărilor simple ale vieţii. Aceasta este o familie compusă din nişte fiinţe oribile care deţin titulatura de bărbaţi şi un lung şir de femei de fier care au oferit mult şi au primit puţin la schimb şi care, la un moment dat, au cedat. Irene a cedat atunci când a dat foc propriei case, în care soţul ei dormea cu amanta lui, în patul ei. După ani de abuz şi înşelat, ea explodează, apoi îşi petrece următorii ani ca o fantomă, cu singura companie o soră senilă. Raymunda cedează atunci când nu mai poate îndura abuzul tatălui şi fuge, gravidă, se mărită cu Paco şi apoi, exact ca mama ei, îşi petrece următorii ani din viaţă întreţinînd şi suportând un om îngrozitor, aceasta fiind, în ochii ei, o pedeapsă meritată. Paula cedează atunci când respinge avansurile incestuoase ale celui pe care îl crede tată, şi îl ucide cu un cuţit. Aici se opreşte şirul însă, pentru că Raymunda, Sole şi Irene decid să scape de cadavru, fiecare cu scopul de a scăpa de vina apăsătoare a propriilor greşeli. Canonul lor e eliberarea Paulei din cercul în care se învârt de generaţii întregi. Toate sunt impasibile în faţa crimei pentru că acesta este un pas mic pentru ele, luând în considerare suma mizeriilor pe care le-au trăit pentru a evita orice conflict. Iar noi suntem impasibili pentru că vedem victimele ca pe nişte viermi care meritau tot ce au primit. Cel puţin eu aşa am simţit.
Să ştiţi că este o comedie, chiar dacă nu se observă din descrierea de mai sus. Este localizată în Madrid, iar izul european face acest film memorabil şi unic. Străzile, oamenii, limba spaniolă, lipsa clişeelor, vidul din locul unde trebuia plasat eroul masculin salvator, ca de altfel lipsa oricărei fiinţe notabile de construcţie XY, precum şi dragostea veritabilă şi grija profundă dintre aceste femei, chiar şi tardiv arătate, alături de tristeţea care nu are voie să iasă la iveală decât printr-un singur cântec, toate fac din acest film un adevărat mozaic de existenţe împletite, arătându-ne că pentru oamenii care te iubesc cu adevărat greşeşti doar atunci când îi scoţi din viaţa ta, orice alte greşeli pentru care alţii te-ar judeca aspru sunt iertate pe loc.
Nu ştiu dacă filmul merită nota 10 pe care o primeşte azi de la mine. Dar aici voi fi subiectivă, aşa cum nu mi-am permis să fiu la “Seven”, pentru că aşa vreau eu. În cinstea zilei în care alături de clanul meu propriu şi personal, compus exclusiv din femei, am savurat acest film în tăcere.
(varianta in engleza a recenziei o gasiti aici)
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să nu spamaţi.